Președinta Maia Sandu, va participa pe 22 iunie la summitul Republica Moldova - Uniunea Europeană de la Bruxelles, unde liderii vor discuta despre parcursul european al țării și următorii pași în procesul de aderare la blocul comunitar. Uniunea Europeană va fi reprezentată la reuniune de președintele Consiliului European, António Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit administrației prezidențiale de la Chișinău.
Summitul are loc la scurt timp după deschiderea oficială a negocierilor de aderare pe primul grup de capitole, „Valori fundamentale”, o etapă care marchează începutul discuțiilor detaliate privind alinierea legislației și instituțiilor moldovenești la standardele europene. Liderii urmează să abordeze evoluția negocierilor de aderare, agenda de reforme a Chișinăului și pregătirea pentru deschiderea celorlalte grupuri de capitole.
Pe agenda reuniunii se află și teme privind securitatea regională, cooperarea în domeniul apărării, energia și sprijinul european pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova. La finalul summitului este planificată adoptarea unei declarații comune și o conferință de presă a liderilor.
Republica Moldova a primit statut de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în 2022, iar deschiderea negocierilor reprezintă una dintre etapele-cheie ale procesului de integrare.