Mandate de arestare contra a zeci de oameni din cadrul administrației locale de la Istanbul

Mandate de arestare contra a zeci de oameni din cadrul administrației locale de la Istanbul
© EPA-EFE/ERDEM SAHIN   |   Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, vorbește cu susținătorii adunați în fața Tribunalului din Istanbul, Turcia, 31 ianuarie 2025 (republicat la 19 martie 2025).

Noi mandate de arestare, pentru „corupție”, au fost emise contra a 47 de persoane din cadrul administrației locale din metropola turcă Istanbul, al cărei primar, Ekrem Imamoglu, este închis din martie - a relatat, sâmbătă, agenția de știri de stat turcă Anadolu, preluată de cele internaționale.

Potrivit sursei, care nu precizează câte dintre aceste persoane au fost efectiv arestate, este vorba de „patru anchete separate de corupție axate pe Istanbul”.

Printre cei vizați se numără un fost deputat al opoziției și cinci primari de district.

Potrivit canalului de televiziune Halk, apropiat de Partidul Popular Republican (CHP, laic, cel mai mare din opoziție), din care face parte și Imamoglu, au fost arestați nouă primari de district din Istanbul, dintr-un total de 39.

Cotat drept principalul rival politic al președintelui islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan, Imamoglu a fost arestat sub acuzațiile, pe care le neagă, de corupție și de complicitate cu un grup terorist.

Sondajele de opinie arată că sprijinul popular pentru Imamoglu a crescut după arestare.

Timp citire: 1 min