Marta Kos, la Chișinău: Nu ați așteptat ca viitorul să fie făcut de altcineva

Marta Kos, la Chișinău: Nu ați așteptat ca viitorul să fie făcut de altcineva
© Moldpres  

Foarte curând, la mijlocul lunii iunie, vom deschide oficial negocierile de aderare pe cel mai important cluster, privind valorile fundamentale, a declarat la Chișinău, Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos. Ea a subliniat în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că R. Moldova nu a stat și a așteptat acest moment, ci s-a pregătit, iar acest lucru va fi răsplătit: „Noi am așteptat să se întâmple acest lucru, dar voi nu ați așteptat. Nu ați așteptat ca viitorul să fie făcut de altcineva. Voi ați lucrat la propriul viitor. Și acest lucru va fi răsplătit. Ne va permite să oficializăm procesul și rezultatele muncii realizate în acest răstimp. În multe domenii, inclusiv toate reformele legate de consolidarea statului de drept, negocierilor informale v-au permis să avansați și să realizați un fundament pentru a deveni stat membru al UE. Am văzut de asemenea numărul impresionant de reforme în vederea implementării Planului de Creștere. Cu 93% implementare, Moldova este în fața tuturor statelor candidate care au astfel de programe de dezvoltare în derulare. Acest lucru construiește încredere. Vedem progresele și potențialul vostru, la fel și mulți investitori, pe care îi văd în sală. Iar investitorii mizează pe viitorul european al  Moldovei”, a declarat Marta Kos.

Timp citire: 1 min