Mii de kurzi au manifestat la Koln pentru eliberarea liderului PKK, Abdullah Ocalan

Mii de kurzi au manifestat la Koln pentru eliberarea liderului PKK, Abdullah Ocalan
© EPA-EFE/Mourad Balti Touati   |   Imagini de la mitingul organizat de refugiaţi kurzi Italia, care solicită eliberarea liderului PKK Abdullah Ocalan, la Milano, Italia, 17 februarie 2024.

Mii de manifestanţi au mărşăluit ieri la Koln, în vestul Germaniei, pentru a cere eliberarea liderului kurd al PKK, Abdullah Ocalan, arestat în urmă cu 25 de ani şi închis în Turcia, în contextul unor semne de împăcare între guvernul turc şi PKK. Ei au mărşăluit după-amiaza în centrul oraşului Koln, purtând pancarte cu sloganul „Libertate pentru Abdullah Ocalan” şi cu efigia fondatorului şi liderului istoric al PKK, condamnat pe viaţă şi închis pe o insulă în largul Istanbulului din 1999.

Această demonstraţie este un ecou al declaraţiilor preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de la sfârşitul lunii octombrie, care a spus că „întinde mâna către fraţii kurzi”. Preşedintele partidului naţionalist turc MHP, principalul aliat al lui Erdogan, l-a invitat pe Abdullah Ocalan să vorbească în Parlament pentru a anunţa dizolvarea PKK, ridicând posibilitatea eliberării sale.

Nu au fost raportate incidente

În timpul demonstraţiei, poliţia din Koln, care a numărat „mii de demonstranţi”, nu a raportat niciun incident, dar a oprit procesiunea de două ori pentru a confisca „simboluri care ar putea avea o legătură cu PKK, ceea ce este interzis”. Simbolurile vor fi analizate în zilele următoare. Organizaţia PKK este clasificată drept teroristă de către Turcia şi aliaţii săi occidentali şi îi este interzis să-şi afişeze simbolurile în public în Germania.

În ciuda izolării şi tăcerii, omul pe care adepţii săi îl numesc „Apo” sau „Serok” („unchi” şi „lider” în kurdă) continuă să întruchipeze rebeliunea kurdă din Turcia, unde conflictul dintre PKK şi stat a provocat peste 40.000 de morţi din 1984.

Timp citire: 1 min