Ministerul Justiției pregătește un proiect de lege care să prevină fuga unor condamnați în regiunea transnistreană, necontrolată de autoritățile constituționale, transmite Zona de Securitate. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, la postul TV Moldova 1, în contextul în care regiunea transnistreană a devenit un „coridor de fugă” pentru persoanele condamnate de justiția R. Moldova. „Sper că, în curând, vom veni cu instrumente inovatoare, care vor asigura mecanisme de constatare, informare și consemnare, astfel încât să nu admitem asemenea situații”, a declarat ministrul Cojuhari. Foștii deputați Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, condamnați pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidelor asociate grupării „Șor”, au fugit în regiunea transnistreană înainte de a fi pronunțată sentința. Potrivit anchetei, cei doi ar fi fost ajutați de angajați ai Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. În regiunea separatistă s-ar afla și fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la MAI, precum și fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, condamnat la 12 ani de închisoare. În regiunea transnistreană s-a aflat, pentru o perioadă, și fostul deputat Constantin Țuțu, condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de influență și escrocherie, amintește Zona de Securitate.