Ministrul Culturii al României în vizită la Chișinău

Ministrul Culturii al României în vizită la Chișinău
© FB/ Sergiu Prodan   |   Sergiu Prodan și Demeter András István

Ministrul Culturii al României, Demeter András István, a efectuat prima sa vizită în Republica Moldova, la doar câteva zile de la preluarea mandatului. Invitat de omologul său de la Chișinău, Sergiu Prodan, ministrul român a ales să-și înceapă activitatea printr-un gest simbolic de deschidere și colaborare cu Republica Moldova, informează MOLDPRES. „Sunt profund onorat și bucuros că noul ministru al Culturii din România, Demeter András István, a acceptat invitația de a veni la Chișinău chiar în primul weekend din mandatul său. Este un gest care spune multe, e despre deschidere, respect și dorința sinceră de colaborare”, a declarat Sergiu Prodan. Cei doi miniștri au discutat despre rolul culturii în apropierea celor două state. Demeter András István a fost învestit în funcția de ministru al Culturii al României pe 23 iunie 2025, la propunerea UDMR. Anterior,  el a fost director de teatru, președinte al Societății Române de Radiodifuziune, secretar de stat la Ministerul Culturii. 

Timp citire: 1 min