Linia electrică Vulcănești-Chișinău va fi funcțională la sfârșitul iernii, când condițiile meteo vor fi favorabile. Spre sfârșitul lunii februarie sau începutul lunii martie urmează să treacă primii kilowați de energie electrică, a anunțat ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Potrivit oficialului, lucrările de construcție a Liniei au fost deja finalizate și urmează lucrările de testare, care însă nu au putut fi desfășurate până în prezent din cauza condițiilor meteo nefavorabile, informează MOLDPRES.
„Linia Vulcănești-Chișinău este cel mai mare proiect de infrastructură energetică din țară. Lucrările de construcție au fost finalizate încă în decembrie. Era planificat începutul lucrărilor de testare în a doua parte a lunii decembrie. Există însă un aspect important. Standardele tehnice de testare au o condiție - linia trebuie să fie uscată”, a declarat Dorin Junghietu la postul public Radio Moldova. Ministrul a spus că în paralel au loc alte lucrări. El a adăugat că mai sunt necesare aproximativ două luni, în condiții meteo favorabile, pentru a finaliza toate testările. „Și eventual, să zicem, sfârșitul lunii februarie sau începutul lunii martie deja să treacă primii kilowați de energie electrică prin această linie”, a spus ministrul.
Lucrările de construcție a LEA Vulcănești-Chișinău au început în aprilie 2024 și sunt finanțate de Banca Mondială. Valoarea proiectului este de 61 milioane de euro, dintre care circa 27 milioane de euro sunt pentru construcția Liniei electrice. Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane, conectând Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Aceasta va putea transporta până la 630 MVA de putere, echivalentul a peste 50% din consumul necesar al țării în perioadele de vârf. Construcția Liniei electrice Vulcănești-Chișinău este un proiect de importanță strategică pentru securitatea energetică a R. Moldova. Noua linie electrică va permite transportul energiei electrice din România sau alte piețe europene spre Chișinău, fără a trece prin Centrala electrică moldovenească, situată în regiunea transnistreană.