
Alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană din 20 octombrie s-au desfășurat cu ingerințe fără precedent din străinătate, au semnalat misiunile internaționale de observare a alegerilor.
Misiunea de observare a alegerilor IRI a evidențiat ingerințe străine semnificative în procesul electoral din R. Moldova, manifestate prin cumpărare de voturi, manipulare în masă, propagandă și falsuri, finanțări ilegale ale partidelor politice și atacuri cibernetice asupra instituțiilor statului. „Mulți dintre cetățenii din Republica Moldova au lucrat cu Șor, au fost antrenați provocatori, au fost manipulări în masă și propagandă falsă, finanțări ilegale ale partidelor politice, atacuri cibernetice asupra instituțiilor statului și alte activități ilegale. Această interferență străină, cumpărarea voturilor, schemele de vot și implicarea în activitatea comisiilor locale au făcut să schimbe votul alegătorilor”, a declarat Steve Nix de la IRI.
De asemenea, șeful Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor ENEMO, Dritan Taulla, a declarat că alegerile din 20 octombrie s-au desfășurat în contextul unor încercări masive maligne de interferență străină și a unor atacuri susținute asupra valorilor și instituțiilor democratice. „În pofida eforturilor autorităților de a contracara dezinformarea și schemele de cumpărare a voturilor, ENEMO își exprimă îngrijorarea maximă cu privire la aceste încercări de a îndepărta țara de la consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept”, a spus într-o conferință de presă la IPN Dritan Taulla.
Și Misiunea Internațională de observare a alegerilor NDI a constatat că a existat o amenințare pentru integritatea alegerilor, venită din partea Federației Ruse. „Delegația a confirmat concluziile preelectorale de evaluare a NDI, care se referă la cea mai mare amenințare pentru integritatea acestor alegeri, care a fost din partea unei campanii concertate și largi de influență malignă străină din partea Federației Ruse în colaborare cu unii actori din Republica Moldova, prin intermediul manipulării informației, cumpărării de voturi și altor finanțări ilicite ale activității politice”, a spus șeful delegației NDI, Pekka Haavisto.