
Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro și-a adunat din nou susținătorii ieri la Sao Paulo, pentru primul miting de la decizia de a-l judeca pentru tentativă de lovitură de stat. Manifestanții au cerut amnistia persoanelor condamnate pentru evenimentele din 8 ianuarie 2023 din capitala Brasilia.
La o săptămână după învestirea lui Luiz Inacio Lula da Silva, și în absența lui Jair Bolsonaro, la acea dată în Statele Unite, mii de simpatizanți bolsonariști au invadat și jefuit clădirile Curții Supreme, parlamentului și palatului prezidențial, denunțând o fraudă electorală și făcând apel la o intervenție militară.
Mesaje în sprijinul insurgenților din ianuarie 2023
Ieri, câteva mii de manifestanți s-au adunat pe emblematicul bulevard Paulista, în centrul orașului. Bolsonaro, instalat pe o estradă alături de parlamentari prieteni, urma să ia cuvântul mai târziu. „Nu a fost nici o lovitură de stat”, au scandat în ritmul unui grup de percuționiști protestatarii, dintre care mulți erau îmbrăcați în tricoul echipei de fotbal a Braziliei pe care bolsonarismul și l-a însușit ca simbol. Unii aveau la ei ruj de buze, aluzie la Débora Rodrigues, plasată în arest preventiv de doi ani pentru că a participat la revolta din 8 ianuarie 2023 și a mânjit cu ruj statuia Justiției din fața Curții Supreme. „Folosirea acestei arme te face să iei 14 ani de închisoare”, au glumit mai mulți manifestanți purtând pancarte în forma obiectului cosmetic.
Bolsonaro, judecat pentru tentativă de lovitură de stat
Pe 26 martie, Curtea Supremă a decis ca Bolsonaro, în prezent în vârstă de 70 de ani, să fie judecat pentru tentativă de lovitură de stat. Jair Bolsonaro, care riscă până la 40 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat, se declară victima „celei mai mari persecuții politico-judiciare din istoria Braziliei”. Potrivit procurorilor, fostul președinte (2019-2022) a căutat să obțină sprijinul forțelor armate pentru a împiedica revenirea la putere a președintelui de stânga Lula da Silva.