Noi proteste în Serbia

Noi proteste în Serbia
© EPA/ANDREJ CUKIC   |   Studenții se pregătesc să participe la un marș cu plecare din Belgrad, Serbia, pe 30 octombrie 2025.

Ministerul de Externe de la Bucureşti (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează ori intenţionează să călătorească spre sau dinspre Serbia vecină că în această perioadă se desfăşoară manifestări comemorative în oraşul Novi Sad, cu posibilitatea apariţiei unor proteste spontane şi în alte centre urbane, inclusiv capitala Belgrad.

MAE le recomandă cetăţenilor români să evite zonele aglomerate şi cele în care se desfăşoară acţiuni de protest şi să urmărească instrucţiunile autorităţilor locale.

De asemenea, MAE informează cetăţenii români că dacă se află într-o situaţie de urgenţă pe teritoriul Republicii Serbia pot apela numerele de urgenţă locale +381-11192 (poliţia), +381-11193 (pompierii), +381-11194 (ambulanţa), precum şi +381-111987 (asistenţă auto).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Belgrad +381 11 36 70 361 şi +381 11 36 70 798, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport pentru Cetăţenii Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă pe teritoriul Republicii Serbia au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Belgrad: +381 63 319 425, respectiv al Consulatului General al României la Vârşeţ (+381 644 584 833) şi al Consulatului General al României la Zajecar (+381 692 799 650). 

De la prăbușirea acoperișului din beton al gării din Novi Sad, pe 1 noiembrie 2024, care s-a soldat cu 16 morți, printre care copii, Serbia este zguduită de una dintre cele mai mari mișcări de protest din istoria sa

Conform unei numărători a poliției, au fost organizate zeci de mii de mitinguri sau blocade - de la manifestații mici la proteste masive la Belgrad, care au reunit sute de mii de oameni.

Timp citire: 1 min