
Compania aeriană franceză low-cost Transavia, parte a grupului Air France-KLM, a lansat luni prima cursă directă între Paris Orly și Chișinău, consolidând legăturile aeriene dintre Franța și Republica Moldova. Evenimentul de inaugurare, desfășurat pe Aeroportul Paris Orly, a reunit oficiali din ambele țări, printre care ambasadoarea Republicii Moldova în Franța, Corina Călugăru, ministrul delegat pentru Europa, Benjamin Haddad, și Marie-José Allemand, deputată în Adunarea Națională și președinta Grupului parlamentar de prietenie Franța – Republica Moldova.
Oficialii au subliniat că ruta directă va facilita mobilitatea cetățenilor și va sprijini dezvoltarea cooperării economice, culturale și turistice dintre cele două state. Noua conexiune răspunde cererii tot mai mari din partea diasporei moldovenești din Franța și se înscrie în strategia Transavia de extindere în Europa de Est.