Poliţiştii români de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Bumbăta efectuează cercetări în privinţa unei femei cu dublă cetăţenie, moldovenească şi americană, care a prezentat la control un permis de conducere internaţional ce s-a dovedit a fi fals.
Femeia în vârstă de 38 de ani a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din Nevada-SUA, valabil, precum şi un permis de conducere internaţional.
Polițiștii au stabilit că permisul de conducere internaţional nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic și e fals.
Femeia a declarat că a procurat documentul în cauză în urmă cu un doi ani, prin intermediul unei persoane cunoscute pe internet, contra sumei de 180 de dolari.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.