O mie de lei pentru fiecare elev, ajutor pentru școală. Daniel Vodă: Nu e o măsură de campanie. Este o investiție în viitor

O mie de lei pentru fiecare elev, ajutor pentru școală. Daniel Vodă: Nu e o măsură de campanie. Este o investiție în viitor
© EPA/ DUMITRU DORU   |   Start of school year in Moldova

Peste 295 de mii de elevi, din clasa I-a până în clasa a IX-a, vor primi câte 1000 de lei, ajutor de școală. Anunțul a fost făcut de președintele legislativului, Igor Grosu, și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, într-o conferință de presă. Plata va fi efectuată de Casa Națională de Asigurări Sociale, între 2 și 5 septembrie 2025, prin transfer bancar, pe cardul unui părinte. „Datele copiilor vor fi colectate din sistemul Ministerului Educației și transmise automat către CNAS. Banii vor fi livrați direct pe card sau pot fi ridicați la oficiile poștale, similar ajutorului de Paști”, a explicat ministrul Dan Perciun. 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că nu este o măsură de campanie, ci face parte dintr-o politică publică coerentă, susținută financiar printr-o dublare a bugetului pentru copii și familii – de la 2,8 miliarde lei în 2021 la 4,8 miliarde lei în 2025. „În 2022, guvernarea a introdus alocația lunară de 1000 de lei pentru copiii sub 2 ani. În 2023, guvernarea PAS, a luat o decizie POLITICĂ și a crescut indemnizația la naștere la peste 21.000 de lei. În 2024, 230.000 de familii au primit Ajutorul de Paște. În 2025, aceeași guvernare a luat o altă decizie POLITICĂ și a oferit alimentație gratuită și pentru elevii din gimnaziu. Asta este grijă. Pentru viitor. Pentru Moldova. Și realitatea este că atunci când un copil merge la școală cu tot ce-i trebuie, nu câștigă un partid. Câștigă Moldova. Este o investiție în viitor”, a scris Daniel Vodă. 

Timp citire: 1 min