Opt cetăţeni străini şi-au pierdut viaţa în Ungaria, în accidente în care au fost implicate autovehicule înmatriculate în Republica Moldova

Vedere aeriană a unui pod înconjurat de ceață densă în Ungaria.
© HUNGARY OUT   |   Vedere aeriană a unui pod înconjurat de ceață densă în Ungaria.

Opt cetăţeni străini şi-au pierdut viaţa, în două accidente succesive, survenite, vineri, în vestul Ungariei, în care au fost implicate autovehicule înmatriculate în Republica Moldova - a anunţat poliţia ungară, citată de agențiile de presă.

În jurul orei locale 04.30, un camion s-a ciocnit cu un utilaj de construcţii în apropierea kilometrului 114 al autostrăzii M1.

Camionul a luat foc în urma impactului, iar şoferul a murit pe loc.

La scurt timp, în jurul orei locale 05.10, în apropiere de Gyor, la 122 kilometri vest de Budapesta, un microbuz a intrat în coliziune cu un camion care se oprise din cauza blocajului în trafic provocat de primul accident.

Şapte din cei nouă pasageri din microbuz au decedat, iar ceilalţi doi au fost răniţi.

Toate victimele accidentelor sunt bărbaţi, iar atât microbuzul, cât şi camionul implicat în primul accident erau înmatriculate în Republica Moldova - a indicat poliţia.

Prim-ministrul ungar Peter Magyar a scris pe Facebook că toate victimele sunt străini, fără a le preciza cetăţenia.

„Le transmit condoleanţe sincere familiilor” - a adăugat el, urându-le însănătoşire grabnică răniţilor.

Timp citire: 1 min