Parlamentul bulgar a aprobat noua coaliție guvernamentală

Parlamentul bulgar a aprobat noua coaliție guvernamentală
© EPA-EFE/VASSIL DONEV   |   Un bărbat ține steagul național bulgar în timpul unui protest antiguvernamental desfășurat în fața clădirii Parlamentului din Sofia, Bulgaria, 10 septembrie 2020.

Parlamentul bulgar a aprobat, astăzi, fragila coaliție guvernamentală născută dintr-un compromis dificil între conservatori și alte formațiuni, printre care socialiștii, pentru a încerca să ofere puțină stabilitate în Bulgaria, țară care trece printr-o gravă criză politică. Coaliția, formată din alianța pro-europeană Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei-Uniunea Forțelor Democrate (GERB-SDS), socialiști și formațiunea populistă "Există un astfel de popor" (ITN), a fost aprobată cu 125 de voturi "pentru" și 114 voturi "împotrivă".

Președintele Rumen Radev l-a desemnat în funcția de premier pe Rosen Jeliazkov, până acum președinte al parlamentului. Forul legislativ de la Sofia este extrem de fragmentat, existând opt blocuri politice. Alegerile din 27 octombrie din Bulgaria au fost necesare întrucât după scrutinul din 9 iunie nu s-a putut forma nici un guvern. În ultimii trei ani și jumătate, în Bulgaria au avut loc șapte rânduri de alegeri legislative.

Timp citire: 1 min