Partidul Acțiune și Solidaritate a înregistrat în Parlament un proiect de lege care prevede corectarea inechităților fiscale aplicate regiunii transnistrene încă din anii 2000, prin eliminarea treptată a scutirilor existente, a anunțat deputatul Radu Marian, președintele Comisiei pentru economie, buget și finanțe, transmite MOLDPRES. Inițiativa legislativă are ca obiectiv aplicarea graduală a acelorași reguli fiscale pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Potrivit deputatului, primele scutiri fiscale care vor fi eliminate chiar din acest an sunt cele aplicate produselor considerate neesențiale din punct de vedere social, precum alcoolul. „La importul și comercializarea acestor produse se vor aplica TVA și accize, la fel cum se aplică în toată țara”, a precizat Radu Marian.
Un element central al proiectului îl reprezintă crearea unui Fond de convergență, începând cu 1 august 2026. Încasările suplimentare generate prin eliminarea scutirilor vor fi direcționate către acest fond. Scopul este ca resursele financiare colectate să fie utilizate „în beneficiul cetățenilor din raioanele de Est ale Republicii Moldova”, în special pentru susținerea procesului de integrare și dezvoltare.
Deputatul a subliniat că proiectul are două dimensiuni majore: integrarea treptată a regiunii în sistemul fiscal și economic național și asigurarea echității pentru agenții economici din întreaga țară.
În anul 2025, prestațiile sociale achitate din bugetul național al asigurărilor sociale de stat au depășit 138 de milioane de lei, cu peste 40% mai mult decât în 2024. Peste 850 de tineri din regiune au beneficiat de locuri finanțate din bugetul de stat în instituțiile de învățământ de pe malul drept. Aproape 2.500 de agenți economici cu sediul în regiunea transnistreană sunt înregistrați la Agenția Servicii Publice, a subliniat deputatul.
Proiectul de lege urmează să fie examinat în comisiile parlamentare de specialitate, după care va fi supus dezbaterii și votului în Parlament.