Tarifele pentru eliberarea pașapoartelor și a permiselor de conducere vor fi majorate odată cu introducerea unor documente noi, dotate cu elemente de securitate sporite.
Potrivit deciziei adoptate miercuri de Executiv, costul unui pașaport va crește de la 650 la 790 de lei, iar cel al unui permis de conducere de la 420 la 440 de lei.
Directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, a explicat că noile tarife reflectă creșterea costurilor internaționale de producție și logistică pentru documentele de identitate.
Autoritățile spun că pașapoartele și permisele de conducere deja aflate în posesia cetățenilor vor rămâne valabile până la data expirării și nu vor trebui înlocuite înainte de termen.
Noile tarife se vor aplica doar documentelor emise după intrarea în vigoare a modificărilor.