Patru migranți au fost găsiți morți în apropierea graniței dintre Croația și Slovenia, iar alți doi au fost spitalizați în stare gravă - a anunțat, luni, poliția croată, fără a le specifica cetățenia sau circumstanțele morții.
Potrivit sursei, citată de agențiile internaționale de presă, alte 13 persoane au fost găsite și plasate într-un centru de detenție.
Oamenii ar fi fost supuși unor condiții inumane în timpul transportului.
Un contrabandist i-ar fi condus în apropierea satului Donje Prilisce, la 70 km sud-vest de Zagreb, înainte de a fugi.
Croația, membră a Uniunii Europene, este o țară de tranzit importantă pentru migranții fără acte care doresc să ajungă în vestul continentului pe așa-numita rută balcanică.
La începutul lunii aprilie, treizeci de persoane au fost salvate dintr-o mlaștină aflată între Croația și Bosnia.
În februarie, un bărbat de origine chineză a murit într-un naufragiu în care a fost implicată o barcă care transporta migranți, tot între Croația și Bosnia.
Peste 12.500 de persoane au folosit această rută în 2025, conform datelor furnizate de Agenția Europeană pentru Frontieră și Garda de Coastă, Frontex.
Din 2014, peste 400 de persoane au fost raportate moarte sau dispărute pe această rută, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM).