Patru persoane, între care trei civili, au fost ucise de un soldat rus la Sevastopol

Soldații ruși și-au exprimat votul la Sebastopol, la aproximativ 750 km de capitala Ucrainei, Kiev, duminică, 7 decembrie 2003.
© EPA/SERGEY SVETLITSKIY   |   Soldații ruși și-au exprimat votul la Sebastopol, la aproximativ 750 km de capitala Ucrainei, Kiev, duminică, 7 decembrie 2003.

Patru persoane, între care trei civili, au fost ucise de un soldat rus la Sevastopol, oraș situat pe coasta Mării Negre, în peninsula ucraineană anexată Crimeea - a anunțat, marți, pe rețeaua Telegram, guvernatorul orașului, instalat de Moscova, Mihail Razvojaev.

„O tragedie la Sevastopol (...) Conform rapoartelor inițiale, un soldat a deschis focul asupra camarazilor săi, ucigând o persoană, înainte de a ataca civili și a ucide alte trei” - a scris Razvojaev, citat de agențiile internaționale de presă.

Printre victime sunt doi bărbați, în vârstă de 71 și, respectiv, 59 de ani, și o femeie de 64.

Atacatorul, ale cărui motive nu au fost imediat elucidate și a cărui naționalitate nu a fost specificată, a fost arestat, potrivit aceleiași surse.

Timp citire: 1 min