Președinta Indiei, Droupadi Murmu, va vizita luni Republica Moldova, într-o vizită istorică menită să consolideze relațiile bilaterale dintre cele două țări, a anunțat Președinția de la Chișinău. Vizita, la invitația președintei Maia Sandu, este prima efectuată de un șef de stat indian în Republica Moldova de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, în 1992. Cele două președinte urmează să discute despre extinderea cooperării în domenii precum comerțul și investițiile, energia, tehnologiile informaționale, industria farmaceutică, sănătatea, agricultura și educația.
Relațiile dintre Chișinău și New Delhi s-au intensificat în ultimii ani. Republica Moldova și-a deschis ambasada la New Delhi în 2024, după reluarea consultărilor politice bilaterale, suspendate timp de peste două decenii. În 2025, India a permis accesul merelor moldovenești pe piața sa, iar compania indiană KEC International a finalizat construcția unei linii electrice de 400 kV între Vulcănești și Chișinău, proiect considerat important pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Cele două state colaborează și în domeniul energiei regenerabile, Republica Moldova aderând la Alianța Solară Internațională, inițiativă lansată de India și Franța.
În cadrul vizitei, Sandu și Murmu vor participa la Forumul de Afaceri Republica Moldova–India, unde sunt așteptați reprezentanți ai companiilor din ambele țări.