
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a declarat că a fost nevoit să îşi anuleze călătoria în Rusia pentru summitul BRICS, la sfatul medicilor de a evita temporar zborurile pe distanțe lungi, după un accident domestic la cap, care i-a provocat o hemoragie cerebrală minoră. Într-o declarație oficială, biroul prezidențial a declarat că Lula, în vârstă de 78 de ani, va participa la întâlnirea BRICS prin videoconferință.
Summitul BRICS începe astăzi
De astăzi până joi, Rusia va găzdui aproximativ douăzeci de lideri la Kazan, pe Volga, pentru un summit al acestui bloc diplomatic format iniţial din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, la care s-au alăturat în acest an patru ţări (Etiopia, Iran, Egipt şi Emiratele Arabe Unite). Delegaţia braziliană va fi condusă fizic de şeful diplomaţiei, Mauro Vieira, iar Lula şi omologul său rus Vladimir Putin urmează să discute prin telefon, potrivit Preşedinţiei braziliene, după ce au vorbit deja în septembrie despre o propunere de soluţionare a conflictului din Ucraina avansată de Brasilia şi Beijing.