Punctul de trecere a frontierei Rafah, între Egipt și Gaza, a fost redeschis

Punctul de trecere a frontierei Rafah, între Egipt și Gaza, a fost redeschis
© EPA-EFE/MOHAMED HOSSAM   |   Vehicule care se îndreaptă spre Fâșia Gaza la punctul de trecere a frontierei Rafah dintre Gaza și Egipt, 1 februarie 2025.

Punctul de trecere a frontierei de la Rafah, principalul punct de intrare şi ieşire pentru teritoriul palestinian, a fost redeschis astăzi pentru prima dată din mai 2024 pentru a permite pacienţilor palestinieni să treacă din Gaza în Egipt pentru a primi tratament medical, informează agenţiile internaţionale de presă.

Dr. Mohamed Zaqout, director general în Ministerul Sănătăţii condus de gruparea islamistă palestiniană Hamas, a declarat că aproximativ 6.000 de persoane sunt gata să fie evacuate şi 12.000 au nevoie de îngrijiri urgente. Deschiderea terminalului vine ca parte a acordului de armistiţiu, în urma celui de-al patrulea schimb de prizonieri între Israel şi Hamas. Potrivit OMS, un total de 50 de răniţi şi bolnavi din Gaza, majoritatea copii şi trei tineri în vârstă de 18 ani, urmau să fie evacuaţi în Egipt pentru a primi tratament medical.

Autorităţile egiptene au deschis spunctul de trecere terestru de la Rafah la ora 7:00 GMT pentru a-i primi pe răniţii ce vor fi transferaţi la diverse spitale din Egipt. În acest sens, de partea egipteană a frontierei au fost trimise 30 de ambulanţe. Printre evacuaţi se numără orfanul Mosab Abu Jalala, un copil din Gaza de 12 ani rănit la cap într-un atac israelian, împreună cu cele două surori ale sale, care au suferit amputaţii în timpul războiului din enclavă. Ei şi-au pierdut părinţii în timpul ofensivei israeliene în Gaza, declanşată după atacul brutal al Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului.

Timp citire: 1 min