R. Moldova, asigurată integral cu gaze

R. Moldova, asigurată integral cu gaze
© Energocom  

Energocom a achiziționat, în 2025, 8,33 milioane MWh de gaze naturale, echivalentul a 782 de milioane de metri cubi, suficient pentru a acoperi integral consumul Republicii Moldova în anul gazier 2025-2026. Aceste gaze acoperă livrările către consumatori, echilibrarea rețelei, stocurile de siguranță și obligațiile de depozitare, transmite IPN cu referire la informațiile furnizate de companie. Energocom a folosit integral grantul de 20 milioane de euro oferit de UE. Din aceste resurse s-au achiziționat peste 26 milioane metri cubi de gaze pentru Tiraspoltransgaz, în luna februarie. Tranzacțiile s-au realizat pe bursele din România și Bulgaria. Baza de furnizori s-a extins de la 15 la 21 de companii internaționale, oferind mai multă siguranță și flexibilitate în aprovizionare. De la 1 septembrie Energocom a preluat rolul de furnizor cu obligație de serviciu public, livrând gaze și în regim de ultimă opțiune. Potrivit companiei, un moment important a fost semnarea primului contract pe termen lung de 3 ani cu OMV Petrom pentru gaze din proiectul Neptun Deep, cel mai mare proiect offshore din Marea Neagră. Livrările vor consolida securitatea energetică a R. Moldova. 

Timp citire: 1 min