Republica Moldova și România vor lansa un nou punct de control coordonat la frontiera comună, pe trecerea rutieră Lipcani – Rădăuți Prut, a anunțat miercuri Guvernul de la Chișinău. Controlul comun va fi efectuat pe ambele sensuri de circulație, ceea ce va permite reducerea timpilor de așteptare pentru cetățeni și transportatori și va optimiza activitatea autorităților de frontieră și vamale, au explicat oficialii. Trecerea Lipcani – Rădăuți Prut va fi al cincilea punct de frontieră între Moldova și România care aplică principiul de oprire unică. Sistemul funcționează deja la vămile Giurgiulești – Galați, Leușeni – Albița, Sculeni – Sculeni și Costești – Stânca.