Regele Spaniei va vizita China săptămâna viitoare

Regele Spaniei va vizita China săptămâna viitoare
© EPA/Juanjo Martin   |   Regele Spaniei Felipe al VI-lea îl primește pe președintele chinez Xi Jinping la Palatul Zarzuela din Madrid, Spania, 27 noiembrie 2018.

Ministerul de Externe chinez a anunțat că regele Spaniei, Felipe al VI-lea, va efectua o vizită de stat în China în perioada 10-13 noiembrie, prima vizită a unui monarh spaniol în ultimii 18 ani, în contextul în care Madridul încearcă să consolideze investițiile chineze și să intensifice legăturile comerciale. China este dispusă să colaboreze cu Spania și să profite de oportunitatea oferită de vizita regelui pentru a extinde cooperarea reciprocă și a consolida parteneriatul strategic al celor două țări, a declarat Mao Ning, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, în conferința de presă periodică.

Spania încearcă o apropiere de China

Spania încearcă să atragă în mod activ China în plan economic, în pofida avertismentelor SUA cu privire la apropierea de a doua cea mai mare economie a lumii. Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a vizitat China de trei ori în tot atâția ani, cel mai recent în primăvara acestui an. În timpul unei vizite efectuate în septembrie 2024, Sanchez a anunțat o schimbare de poziție a Spaniei în sprijinul aplicării de către UE de tarife la vehiculele electrice chinezești. Au fost confirmate de asemenea mai multe investiții chineze în Spania, inclusiv fabrici ale producătorului de baterii CATL și grupului de energie regenerabilă Envision.

Uniunea Europeană în general rămâne prudentă în ce privește apropierea în plan economic cu China, pe fondul preocupărilor față de dezechilibrele comerciale, relația Beijingului cu Rusia și dominația sa asupra aprovizionării globale cu minerale critice. Abordarea chineză față de statele membre ale UE - care favorizează vizibil țări prietenoase cu Beijingul, cum ar fi Spania - îngreunează totodată formarea unei politici unificate a blocului comunitar în relațiile cu China.

La începutul acestui an, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a criticat sugestia ministrului economiei spaniol, Carlos Cuerpo, ca Europa să se alinieze mai îndeaproape cu China. „Ar însemna să-ți tai singur gâtul”, a spus Bessent, adăugând că țara asiatică va continua să producă prea multe bunuri, cu care va inunda piețele.

Timp citire: 1 min