Republica Moldova va beneficia de noi fonduri europene pentru educație și politici sociale

Bruxelles
© FB/ Roxana Mînzatu  

Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova în domeniile educației, ocupării forței de muncă și politicilor sociale, a declarat marți vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, după o reuniune la nivel înalt cu oficiali de la Chișinău.

Mînzatu i-a primit la Bruxelles pe ministrul moldovean al Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, și pe ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul celui de-al doilea Dialog la nivel înalt UE–Republica Moldova privind ocuparea forței de muncă, competențele, educația și politicile sociale. „Obiectivul este clar: ca parcursul european al Republicii Moldova să producă rezultate concrete pentru cetățeni”, a afirmat Roxana Mânzatu.

Potrivit Comisiei Europene, discuțiile s-au concentrat pe continuarea reformelor în educație și dezvoltarea competențelor, în vederea alinierii la standardele Uniunii Europene. Mînzatu a precizat că Republica Moldova a beneficiat de peste 16 milioane de euro prin programul Erasmus+ din 2021, iar peste 5.000 de tineri au participat la mobilități educaționale europene. Comisia Europeană intenționează, de asemenea, să aloce 5 milioane de euro pentru crearea agențiilor naționale Erasmus+ în statele aflate în proces de aderare, inclusiv Republica Moldova. În domeniul ocupării forței de muncă și al politicilor sociale, Uniunea Europeană a mobilizat peste 27 de milioane de euro pentru proiecte destinate creării de locuri de muncă, îmbunătățirii serviciilor sociale și sprijinirii persoanelor vulnerabile.

Oficialii au discutat și despre reforma inspecției muncii din Republica Moldova, considerată de Comisia Europeană un pas important pentru consolidarea instituțiilor, îmbunătățirea aplicării legislației muncii și dezvoltarea unei piețe a muncii mai echitabile.

Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova prin finanțare, expertiză și cooperare instituțională pe măsură ce țara avansează în procesul de aderare la blocul comunitar, a declarat Mînzatu.

Timp citire: 1 min