Roman Roșca, propus pentru funcția de vicepremier pentru Reintegrare

Roman Roșca, propus pentru funcția de vicepremier pentru Reintegrare
© Moldpres   |   Roman Roșca, președintele Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra politicii de reintegrare

Deputatul Roman Roșca, președintele Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra politicii de reintegrare, a fost propus pentru funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare, informează MOLDPRES. „Am înaintat președintei Maia Sandu propunerea de a-l numi pe domnul Roman Roșca în funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare. În mandatul său parlamentar, Roman Roșca a condus Comisia specială de monitorizare și control parlamentar asupra politicii de reintegrare, iar acum va continua eforturile de consolidare a procesului de reintegrare a țării”, a anunțat premierul Dorin Recean, după ședința Guvernului de luni, 21 iulie.  

Actualul vicepremier pentru reintegrare Oleg Serebrian și-a încheiat astăzi mandatul în această funcție. El a fost numit recent Ambasador al R. Moldova în Turcia. La sfârșitul ședinței de Guvern, Oleg Serebrian a declarat că „au fost situații destul de complicate în acești trei ani și jumătate, pentru că coordonatele dosarului transnistrian s-au schimbat foarte mult și în general situația regională a suferit schimbări importante. Avem în față o perioadă și mai dificilă, un exercițiu important pentru țară și pentru viitorul european al Republicii Moldova”, a spus Oleg Serebrian.

Timp citire: 1 min