
România a primit Avizul formal din partea Comitetului Guvernanţă Corporativă al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) – o etapă esenţială în procesul de aderare la organizaţie. Sesiunea Comitetului Guvernanţă Corporativă s-a încheiat, miercuri, la Paris.
România a fost reprezentată de Alexandru Petrescu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), alături de coordonatorul naţional pentru procesul de aderare la OCDE, Luca Niculescu.
Avizul favorabil al OCDE confirmă finalizarea procesului de evaluare şi alinierea politicilor României la exigenţele internaţionale în materie de guvernanţă corporativă.
În acest an, ASF a contribuit, alături de alte instituţii şi parteneri din România, la finalizarea procesului de evaluare de către OCDE a capitolelor referitoare la educaţia financiară şi la protecţia consumatorului de produse financiare.