Un tribunal rus i-a condamnat, joi, la închisoare pe viață pe cei patru atacatori și pe unsprezece complici ai acestora în atacul jihadist de la sala de concerte Crocus Hall din 2024, din apropiere de Moscova, soldat cu 150 de morți și peste 600 de răniți, inclusiv copii,.
Alți patru bărbați, judecați separat pentru legături cu terorismul, au primit pedepse cuprinse între 19 ani și 11 luni și 22 de ani și șase luni de închisoare.
Întregul proces s-a desfășurat cu ușile închise, până la pronunțarea verdictului public.
Agențiile internaționale de presă, care difuzează știrea, notează că atacul a fost cel mai grav din Rusia din ultimii aproape 20 de ani.
Bărbați înarmați, toți cetățeni ai Tadjikistanului ex-sovietic, au luat cu asalt sala pe 22 martie 2024, cu puțin timp înainte de un concert rock, au deschis focul asupra mulțimii și apoi au dat foc clădirii, blocând numeroase persoane înăuntru.
Atacul a fost revendicat de gruparea Statul Islamic (ISIS).
Fuga în Ucraina
Cei patru atacatori, cu vârste cuprinse între 20 și 31 de ani, lucrau ca șoferi de taxi, muncitori în fabrici sau în construcții.
La câteva ore după atac, forțele de ordine au susținut că i-au arestat în timp ce încercau să fugă în Belarus și Ucraina.
Au fost, apoi, aduși în fața unui judecător, apărând pe camerele de filmat cu fețele umflate și semne vizibile de tortură.
Unul dintre ei a fost adus inconștient, într-un scaun cu rotile.
Retorică anti-imigrație
După atac, Rusia și-a înăsprit legile și retorica anti-imigrație, în ciuda faptului că mulți cetățeni din Asia Centrală și din sudul Caucazului post-sovietic locuiesc și lucrează acolo.
Această schimbare a dus la tensiuni între Moscova și țările din cele două regiuni.