Politiciana turcă Betul Sayan Kaya, fost ministru și vicepreședintă a partidului președintelui islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan, a anunțat că și-a prezentat demisia, pe fondul unui scandal care implică fonduri de investiții și care a zguduit cele mai înalte niveluri ale puterii de la Ankara – scriu, duminică, agenţiile internaţionale de presă.
O jumătate de milion de investitori individuali ar fi fost afectaţi de frauda pentru care fosta ministra a Familiei și membră a partidului AKP spune „că trebuie să-şi asume responsabilitățile politice.”
Criza a început pe 28 august, când Autoritatea Pieței de Capital (SPK) din Turcia a emis directive prin care a ordonat fondurilor de investiții să își diversifice portofoliile.
Pentru a se conforma noilor reguli, fondurile au început să vândă acțiuni, iar investitorii au început să se retragă.
Unele fonduri au declarat apoi că nu își pot lichida activele suficient de repede.
SPK a plasat în lichidare șapte companii care gestionau 131 de fonduri, cu active estimate la aproximativ 15 miliarde de euro.
Kaya ar fi făcut o investiție pe piața bursieră de 63 de milioane de lire turcești (1,3 milioane de dolari) şi și-ar fi vândut acțiunile chiar înainte de izbucnirea scandalului.