Președinta Maia Sandu a retras cetățenia pentru cinci ofițeri din cadrul așa-numitului minister al securității din regiunea transnistreană. Un decret în acest sens a fost semnat astăzi de șefa statului, informează MOLDPRES. Potrivit documentului, este vorba despre: Alexandr Bulgaz, Denis Caramanuța, Nicolai Covaliov, Denis Marusic și Evghenii Romaniuc, toți născuți în Republica Moldova. Zona de Securitate scrie că în 2023, Serviciul de Securitate al Ucainei anunța că Denis Marusic figura într-un dosar privind recrutarea unui agent FSB cu pseudonimul operativ „Skif”, care ar fi încercat să creeze o rețea de agenți în sudul Ucrainei. Un alt bărbat căruia i-a fost retrasă cetățenia, Denis Caramanuța, este inclus pe lista „Mirotvoreț” ca angajat al așa-numitului MGB. La finele lunii februarie 2026, președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova în cazul altor nouă persoane, inclusiv cu funcții în cadrul regimului neconstituțional de la Tiraspol, iar doi dintre cei vizați au luptat de partea separatiștilor în războiul de pe Nistru din anul 1992.