
Șeful așa-zisului guvern Hamas din Fâșia Gaza, Essam al-Dalis, a fost ucis în atacurile aeriene israeliene - a anunțat, marți, mișcarea islamistă palestiniană, într-un comunicat citat de agențiile internaționale de presă.
Potrivit sursei, au mai murit ministrul de Interne, generalul Mahmoud Abu Watfa, și directorul general al serviciilor de securitate internă, generalul Bahjat Abu Sultan.
După două luni de relativă acalmie, Israelul a bombardat, din nou, masiv, enclava palestiniană și a ucis peste trei sute de oameni.