
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova a anunțat că Ambasada Rusă din Chișinău l-a ajutat pe deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, să evite detenția. Șeful SIS, Alexandru Musteață, a prezentat informații confirmate și probe video care demonstrează cum Nesterovschi a intrat pe teritoriul ambasadei pe 18 martie, cu o zi înainte de pronunțarea sentinței. Conform SIS, pe 19 martie, Nesterovschi a fost transportat cu un vehicul diplomatic în regiunea transnistreană, unde se află în prezent. Informațiile SIS arată că transportul a avut loc fără opriri la posturile de control, iar Nesterovschi ar fi acum ascuns în așa-numitul consulat rusesc din Tiraspol.
Alexandr Nesterovschi, deputatul moldovean fost socialist și actual membru al Partidului “Renaştere” asociat cu Ilan Șor, a fost condamnat pe 19 martie, la 12 ani de închisoare în penitenciar pentru corupere pasivă și implicare într-un caz de finanțare ilegală a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat.