Situația hidrologică, în atenția autorităților

Situația hidrologică, în atenția autorităților
© Ministerul Apărării   |   Militarii Armatei Naționale au intervenit în localitățile afectate de ploile abundente pentru acordarea sprijinului autorităților locale

Instituțiile responsabile ale statului monitorizează evoluția situației hidrologice, în contextul ploilor abundente. Echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General al Poliției, Inspectoratului General de Carabinieri și Forțelor Armate, împreună cu autoritățile publice locale și serviciile specializate ale altor ministere, desfășoară acțiuni de prevenire și intervenție în zonele cu risc sporit, inclusiv în Bazinele de acumulare din proximitatea localităților Bularda, Răciula, Rădeni, Micăuți, și în proximitatea râurilor Ichel și Răut. Potrivit IGSU, au fost întreprinse măsuri de fortificare a digurilor și a sectoarelor vulnerabile și create căi de scurgere a apelor. În acest moment, situația este sub control, iar toate structurile responsabile activează în regim sporit pentru protejarea cetățenilor și a bunurilor acestora. Autoritățile înseamnă populația să evite deplasările inutile în zonele cu risc, să nu se apropie de diguri, râuri sau bazine acvatice, în special de cele amplasate în proximitatea râului Ichel.

Comisiile pentru situații excepționale teritoriale estimează suma prejudiciilor înregistrate în urma precipitațiilor de la sfârșitul săptămânii trecute. O situație mai dificilă este înregistrată în localitatea Mărtinești, raionul Strășeni, unde au fost inundate 18 gospodării. În localitatea Rădenii Vechi, raionul Ungheni, din cauza precipitațiilor abundente au avut loc alunecări de teren care au dus la afectarea a două poduri din localitatea Novaia Nicolaevca. Situație alarmantă a fost înregistrată și pe lacul Delia din raionul Ungheni, care a acumulat ape din bazine care au cedat. Pe parcursul zilei de 24 mai, nivelul apei a scăzut, iar cursul inferior spre râul Prut a revenit în albie. Lucrări de deblocare a albiilor bazinelor acvatice și râurilor sunt întreprinse la Rădeni, raionul Strășeni, localitatea Drăsliceni, raionul Criuleni, și pe râurile Ciuluc și Răut din raionul Telenești.  

Timp citire: 1 min