
Transportatorii auto de mărfuri din Republica Moldova nu mai au voie să intre pe teritoriul Rusiei, începând de joi, 27 martie, inclusiv pentru tranzit, informează Zona de Securitate. Decizia a fost luată de Guvernul rus pe 25 martie 2025. Documentul restrânge și lista produselor pe care transportatorii din așa-numitele „țări neprietenoase” le pot tranzita prin Rusia. Publicația Zona de Securitate notează că aceste restricții vor afecta și companiile din regiunea transnistreană.
Pe 27 martie 2006, Rusia a instituit primul embargo asupra vinurilor din Republica Moldova, invocând probleme de calitate. De asemenea, în contextul semnării Acordului de Asociere RM-UE, Rusia a instituit în 2013 embargouri la vinurile moldovenești, iar în 2014 la fructele și conservele de fructe și legume și la carnea din Republica Moldova. În 2022, Federația Rusă a suspendat temporar importul de fructe și legume din aproape toate raioanele Republicii Moldova, iar în 2023 Rusia a instituit un embargo complet asupra importului de fructe și legume.