Trei membri ai unui grup paramilitar, condamnați pentru masacrul de la Strpci

Serbia Bosnia grup paramilitar asasini civili crime de razboi condamnare
© EPA/ANDREJ CUKIC   |   Pictură murală care îl înfățișează pe fostul șef militar sârb bosniac Ratko Mladić la Belgrad, Serbia, 30 decembrie 2021. Mladić a fost condamnat de Curtea Internațională de Justiție (CIJ) la închisoare pe viață, fiind găsit vinovat pentru masacrul a aproximativ 8.000 de musulmani din Srebrenica (Bosnia) și alte crime de război.

Trei membri ai unui grup paramilitar al sârbilor din Bosnia au fost condamnaţi de un tribunal din Belgrad la pedepse cuprinse între cinci şi zece ani de închisoare pentru că au predat unui „pluton de execuție” 20 de civili daţi jos dintr-un tren în satul Strpci, în Bosnia şi Herţegovina, pe 27 februarie 1993.

Masacrul din Strpci este unul dintre numeroasele crime de război comise în timpul războaielor din fosta Iugoslavie (1991-1995), în care au murit 130.000 de oameni, dintre care aproape 100.000 în Bosnia. Victimele, 20 de civili daţi jos cu forţa din tren, au fost dezbrăcate, lovite, apoi omorâte.

Cum s-au desfășurat faptele

„Acuzaţii Gojko Lukic şi Dusko Vasijevic sunt condamnaţi la zece ani de închisoare, iar Dragana Djekic la cinci ani”, a anunţat Curtea de Justiţie însărcinată cu judecarea crimelor de război la Belgrad. Un al patrulea membru al comandoului „Osvetnici” (Răzbunătorii) trebuia de asemenea să fie judecat, însă acesta a murit între timp. Cei trei condamnați pot înainta apel. 

Potrivit actului de acuzare, Gojko Lukic, Dusko Vasiljevic şi Dragana Djekic, minoră în momentul faptelor, l-au forţat pe conductor să oprească trenul ce lega Belgradul (Serbia) de Bar (Muntenegru) pentru a obliga să coboare pasagerii non-sârbi şi un bărbat care a intervenit în sprijinul acestor pasageri, pe care i-au dus apoi într-o şcoală primară lângă Visegrad. Acolo, ei i-au bătut, le-au luat obiectele de valoare, apoi i-au condus spre un alt sat şi i-au predat asasinilor lor, care nu au fost niciodată identificaţi.

Doar trupurile a patru dintre cele 20 de persoane ucise la Strpci au fost găsite, pe malul lacului Perucac, la circa 70 de kilometri de locul crimei. Celelalte victime sunt în continuare date dispărute. Cea mai în vârstă victimă avea 59 de ani, cea mai tânără – 16 ani.

Milan Lukic, capul „Osvetnici”, a fost condamnat la închisoare pe viaţă de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie pentru crime împotriva umanităţii, însă nu a fost niciodată condamnat pentru masacrul din Strpci.

În mai 2024, cineastul Nebojsa Slijepvic a primit Palme d’Or pentru scurt metraj pentru „Bărbatul care nu tăcea”, care spune povestea acestui masacru şi a singurului om dintre cei 500 de pasageri din tren care a încercat să se opună paramilitarilor, cu preţul vieţii sale.

Timp citire: 1 min