Din septembrie 2019 până la arestarea sa, în aprilie 2024, Jian Guo, cetățean german, a fost unul dintre asistenții parlamentari ai fostului europarlamentar și actualului deputat german Maximilian Krah.
Membru al aripii radicale a Alternativei pentru Germania (AfD), principalul partid de opoziție din Bundestag, Krah este, la rândul său, subiectul unei anchete pentru corupție și spălare de bani, legate de China.
Potrivit procurorilor, Jian Guo și-ar fi folosit funcția de asistent pentru a le livra chinezilor peste 500 de documente ale Parlamentului European, dintre care unele au fost clasificate drept deosebit de sensibile.
Tribunalul din Dresda (estul Germaniei) a găsit-o, de asemenea, vinovată de spionaj pe presupusa complice a lui Jian Guo, cetățeană chineză, identificată drept Yaqi X.
Ea a primit o pedeapsă cu suspendare de un an și nouă luni de închisoare.
La începutul procesului, femeia a recunoscut că i-a furnizat lui Jian Guo informații despre zboruri și mărfuri de pe aeroportul Leipzig/Halle, unde lucra pentru o companie de logistică.