Un minor a murit și un militar în termen a fost rănit într-un incident la o unitate militară din Cahul

Un minor a murit și un militar în termen a fost rănit într-un incident la o unitate militară din Cahul
© EPA/DUMITRU DORU  

Un minor de 16 ani a murit și un militar în termen, de 18 ani, a fost rănit în umra unui incident produs duminică într-o unitate militară din Cahul. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, incidentul s-a produs duminică în jurul orei 13:30. Potrivit informațiilor preliminare, din circumstanțe care urmeazǎ a fi stabilite, un militar prin contract, de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu un minor aflat în vizită la un alt militar în termen. În urma unei împușcături, preliminar accidentale, militarul în termen (cu vârsta de 18 ani) a fost rănit și transportat la spital, fiind în afara oricărui pericol. Totodată, minorul de 16 ani prezent la fața locului a intrat în stare de șoc și și-a pierdut cunoștința imediat după incident. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medici, acesta a decedat la scurt timp după internare, cauza preliminarǎ fiind un stop cardiac. Polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.

Timp citire: 1 min