Ungaria i-a acordat azil politic fostului demnitar polonez Marcin Romanowski

Ungaria i-a acordat azil politic fostului demnitar polonez Marcin Romanowski
© EPA-EFE/TOMASZ GZELL   |   Deputatul polonez Marcin Romanowski privește sfidător jurnaliștii în timpul unei conferințe de presă în Varșovia, Polonia, 17 iulie 2024. Fost ministru adjunct al justiției, Romanowski a fost reținut în legătură cu o investigație despre deturnarea unor fonduri, și eliberat ulterior printr-o decizie a Tribunalului Districtual Varșovia-Mokotow. Motivul, a spus Romanowski, este imunitatea sa, dată de calitatea de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care îl protejează.

Ungaria i-a acordat azil politic fostului ministru adjunct al justiţiei polonez Marcin Romanowski, care este anchetat în Polonia pentru deturnarea unor fonduri publice, a anunţat joi seară Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban.

Budapesta pretinde că decizia este în acord cu legislația UE

Gergely Gulyas a acuzat guvernul polonez că îi vânează pe oponenţii săi politici. Decizia Budapestei este în concordanţă atât cu legea ungară, cât şi cu legislaţia Uniunii Europene, a subliniat Gulyas. ”Acţiunile guvernului Tusk au creat o situaţie în care guvernul polonez ignoră deciziile Curţii Constituţionale şi foloseşte legea penală ca pe un instrument împotriva oponenţilor politici”, a afirmat Gergely Gulyas.

Polonia acuză un act ostil

Polonia a reacţionat, afirmând că decizia Ungariei este un ”act ostil” şi anunţând că îl va convoca la sediul MAE polonez pe ambasadorul ungar la Varşovia. ”Dacă Ungaria nu reuşeşte să-şi respecte obligaţiile europene, Polonia îi va cere Comisiei Europene să iniţieze proceduri contra Ungariei”, a declarat Ministerul de Externe polonez.

Acesta a scris pe platforma X: ”Considerăm că decizia de a-i acorda azil politic domnului Romanowski, suspectat de infracţiuni penale şi urmărit în baza unui mandat de arestare european, este un act ostil faţă de Republica Polonă şi faţă de principiile Uniunii Europene”.

Context

La jumătatea lunii iulie, Marcin Romanowski a fost eliberat la două zile după ce fusese arestat sub suspiciunea de corupţie. Parchetul polonez l-a anchetat pe Romanowski pentru 11 capete de acuzare, între care şi presupusa apartenenţă la o organizaţie infracţională.

În calitate de adjunct al ministrului justiţiei, se presupune că el ar fi deturnat milioane de euro dintr-un fond pentru victimele infracţiunilor către proiecte din care fostul ministru al justiţiei Zbigniew Ziobro anticipa să obţină un beneficiu pentru partid. Romanowski a respins toate acuzaţiile.

După ce guvernul condus de Partidul Lege şi Justiţie (PiS) a fost înlăturat de la putere toamna trecută, fostul membru al guvernului şi-a continuat activitatea ca parlamentar. Înainte de arestarea sa, parlamentul i-a ridicat imunitatea.

Timp citire: 1 min