Premierul Vasile Tofan a îndemnat marți companiile românești să își extindă investițiile în Republica Moldova, în cadrul unei reuniuni la Chișinău la care au participat peste 60 de reprezentanți ai unor companii din România. Vasile Tofan a declarat, la masa rotundă „Moldova – Romania Investment Roundtable”, organizată în cadrul Moldova Business Week 2026, că guvernul de la Chișinău urmărește să atragă noi investiții prin reducerea birocrației și simplificarea relației dintre companii și stat. Șeful Guvernului a evidențiat printre avantajele fiscale oferite investitorilor cota de 12% a impozitului pe profit și impozitarea cu 0% a profitului reinvestit pentru companiile cu venituri de până la 200 de milioane de lei.
Premierul a spus că R. Moldova nu poate concura cu economiile mai mari prin dimensiunea pieței, dar poate încerca să atragă investiții printr-un proces decizional mai rapid și reducerea barierelor administrative. El a îndemnat, de asemenea, fondurile de investiții cu activitate regională, inclusiv cele care operează din România, să includă R. Moldova în planurile lor de investiții.
România este principalul partener comercial al Republicii Moldova. Comerțul bilateral cu bunuri este de aproximativ 3,16 miliarde de euro, iar România reprezintă piața de destinație pentru aproximativ 29% din exporturile moldovenești, potrivit datelor prezentate de guvern. Investițiile românești în Moldova sunt estimate la 442 de milioane de euro, iar peste 1.700 de companii cu capital românesc operează în țară.