Opozantul rus Garry Kasparov, fost campion mondial de șah, care trăiește în exil, și unul dintre susținătorii săi au fost avertizați de serviciile de securitate americane și lituaniene că viețile le sunt „în pericol” și că ar trebui să ia măsuri de precauție – scriu, joi, agențiile internaționale de presă.
„Vestea că eu și asociatul meu de lungă durată și cofondatorul Forumului Rusia Liberă, Ivan Tiutrin,ne aflăm pe o listă de ținte de asasinat nu este o surpriză pentru mine, dar este, totuși, un șoc” - a scris pe rețelele de socializare opozantul în vârstă de 63 de ani, care s-a exilat în Statele Unite.
Și Tiutrin a declarat că fusese avertizat, cu două săptămâni mai devreme, de Lituania, unde trăiește în exil, că „trebuie să-și părăsească imediat locuința și să scape de mașina sa”.
Declarațiile lui Kasparov survin după ce Departamentul american al Justiției a anunțat, la mijlocul lunii septembrie, punerea sub acuzare a cinci presupuși agenți de informații ruși, toți fugari, acuzați de conspirație pentru a ordona asasinate și a finanța atacuri în Statele Unite și în Europa.
Potrivit sursei, grupul, activ de cel puțin doi ani, a încercat, în această vară, să asasineze „un disident rus proeminent” aflat în Statele Unite.
Printre suspecți se numără Iuri Hrameev, descris ca un fost colonel în vârstă de 61 de ani al serviciilor secrete ruse, și fiul său Kiril, în vârstă de 27 de ani, ofițer FSB.
Ceilalți sunt doi cubanezi și un venezuelean.