Vicepreședinta Comisiei Europe Roxana Mînzatu s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu și cu premierul Dorin Recean

Vicepreședinta Comisiei Europe Roxana Mînzatu s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu și cu premierul Dorin Recean
© privesc.eu   |   Vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, într-o conferință de presă la Chișinău.

Republica Moldova va beneficia de 241 de milioane de euro, în următorii trei ani, pentru reforme în domeniile protecție socială, educație, muncă și sănătate. Suma face parte din Planul de Creștere pentru Moldova, care vizează modernizarea și alinierea statului la standardele Uniunii Europene, transmite IPN.  Subiectul a fost discutat de prim-ministrul Dorin Recean și vicepreședinta Comisiei Europene pentru Drepturi Sociale și Competențe, Roxana Mînzatu, aflată în vizită la Chișinău.

Vicepreședinta Comisie Europene s-a întâlnit și cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Discuțiile s-au axat pe extinderea cooperării cu Uniunea Europeană, pentru îmbunătățirea calității vieții oamenilor. Șefa statului a evidențiat importanța sprijinului Uniunii Europene pentru proiecte de modernizare a educației: extinderea participării Moldovei la programul de mobilitate în educație Erasmus+, inclusiv pentru elevi și profesori, dezvoltarea rețelei școlilor-model și consolidarea învățământului profesional, cu accent pe energie regenerabilă și educație digitală. Oficialul european a subliniat că alinierea Moldovei la legislația  europeană în domeniul social și al ocupării forței de muncă va aduce beneficii pentru cetățeni – locuri de muncă, protecție sporită pentru angajați și servicii sociale eficiente. 

Timp citire: 1 min