Yandex Go, în atenția Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului

Yandex Go, în atenția Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) a demarat o evaluare aprofundată a activității Yandex Go în Republica Moldova, invocând riscuri asociate securității informaționale, protecției datelor personale și structurii de control a investitorului. Guvernul a convocat, pe 15 octombrie, ședința Consiliului, în cadrul căreia a fost analizată inclusiv activitatea grupului Yandex în Republica Moldova. Consiliul a decis inițierea unei evaluări aprofundate a activității investiționale a Yandex Go, inclusiv a interferențelor grupului în activitățile investiționale din Republica Moldova. De asemenea, Consiliul a solicitat prezentarea documentelor și informațiilor privind structura de proprietate și beneficiarii efectivi. În același context, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal urmează să prezinte un raport de analiză detaliat cu privire la modul de colectare, prelucrare, stocare și transmitere a datelor utilizatorilor. „Înțelegem că un număr mare de cetățeni și șoferi utilizează această platformă. Tocmai de aceea, trebuie să investigăm potențialele riscuri legate de utilizarea neautorizată a datelor personale ale cetățenilor Republicii Moldova”, transmite Guvernul.  

ASP precizează că Yandex Go nu oferă servicii de taxi, ci oferă drepturile de utilizare a platformei. Operatorii din Republica Moldova plătesc un comision de 12% către Yandex GO din valoarea cursei, iar pentru suma aferentă acestui comision plătesc TVA de 20%. De exemplu, pentru o cursă de 100 de lei, comisionul standard Yandex este de 12 lei, iar TVA-ul plătit statului pentru importul acestui serviciu este de 2,40 lei, cu aplicarea regulilor fiscale corespunzătoare. Astfel, în 2025, în bugetul de stat au fost achitate circa 12,5 milioane de lei din TVA-ul aplicat comisionului care ajunge la Yandex. Operatorii din sectorul taxi, inclusiv cei care folosesc platforma Yandex, au achitat în 2025 la buget circa 216 milioane de lei în impozite și contribuții, în creștere cu 42% față de 2024. În același timp, în primele luni ale anului 2026, Serviciul Fiscal de Stat a identificat neconcordanțe în aproximativ jumătate din cursele efectuate de cei 8781 de șoferi.

Europa Liberă a scris că grupul rus Yandex, care domină piața serviciilor de taxi din R. Moldova, a câștigat într-un singur an peste 7 milioane de euro, însă la începutul lunii octombrie, a virat la buget nu taxe, ci o amendă. Anterior, ZdG a scris că Yandex și firma sa din R. Moldova ar prejudicia statul cu zeci de milioane de lei. 

Timp citire: 1 min