
Un raid israelian asupra unei case din Jabalia, în nordul Fâșiei Gaza, s-a soldat cu zeci de morți și răniți în zorii zilei de duminică, potrivit serviciilor palestiniene de urgență, transmite Reuters. Videoclipuri neverificate, care circulă pe rețelele de socializare, arată aproximativ zece cadavre înfășurate în pături și așezate pe podeaua unui spital.
Rezidenții au declarat că în clădire se aflau în jur de treizeci de persoane. Agenția de presă palestiniană Wafa și mass-media Hamas au anunțat un număr de 32 de morți. Ministerul Sănătății din teritoriu nu a confirmat imediat această cifră.
Israelul susține că vizează eliminarea unor combatanți Hamas
Armata israeliană a lansat la 5 octombrie o ofensivă asupra taberei de refugiați Jabalia și a orașelor Beit Lahiya și Beit Hanoun din nordul enclavei, declarând că dorește să elimine luptătorii Hamas care s-au adunat acolo. De la acea dată, forțele israeliene susțin că au ucis sute de luptători în aceste localități.
În orașul Gaza, un raid israelian asupra unei case din cartierul Sabra a provocat duminică moartea unui oficial palestinian și a șapte membri ai familiei sale, au declarat rude și surse medicale. Armata israeliană a declarat că verifică informațiile privind cele două atacuri din Jabalia și Sabra.