Unul a fost descoperit de proprietarii unei stâne de oi într-un pârâu, se afla în stare critică şi a fost evacuat cu un elicopter SMURD.
Șefa statului a salutat decizia Președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene de a începe pregătirile pentru deschiderea oficială a primului grup de capitole pentru Moldova.
Foarte curând, la mijlocul lunii iunie, vom deschide oficial negocierile de aderare pe cel mai important cluster, privind valorile fundamentale, a declarat la Chișinău, Comisara europeană pentru extindere.
Anunțul a fost făcut de eurodeputatul Siegfried Mureșan, care a precizat că raportul urmează să fie supus votului în plenul Legislativului European.
Teofan Savu, Arhiepiscop de Iași și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a fost desemnat să conducă interimar Mitropolia Basarabiei.
Republica Moldova aliniază standardele pentru electrocasnice la normele europene.
Instituţia financiară internaţională prognozează un declin de 0,2%.
Programul vizează investiții în modernizarea instituțiilor educaționale, medicale, culturale și sportive, precum și măsuri pentru consolidarea rezilienței comunităților și creșterea eficienței energetice.
Costul total al proiectului este estimat la aproximativ 87 de milioane de euro.
Vineri e aşteptat la reuniune şi președintele Vladimir Putin.
Potrivit ministerului rus al Apărării, 354 de drone inamice au fost doborâte peste noapte.
E invocată inclusiv greva generală.
Așa-zisul ministru de externe al Transnistriei, Vitali Ignatiev, a declarat că inițiativa ar urmări continuarea cooperării culturale și umanitare cu Federația Rusă.
Kos va deschide Conferința de Investiții UE–R. Moldova și va participa la Moldova Digital Summit 2026.
MAE de la Chișinău a condamnat incidentul, afirmând că acesta este o consecință directă a războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Roxana Mînzatu, Dan Perciun și Natalia Plugaru au discutat, la Bruxelles, despre reformele din educație, ocuparea forței de muncă și protecția socială, în contextul negocierilor de aderare a R. Moldova la UE.
Pe front, invadatorii pierd teren.
Este acuzat de complicitate la uzurparea funcţiei.
Nominalizarea va fi analizată de comisiile de specialitate ale Senatului înainte de audierile și votul de confirmare necesare pentru preluarea oficială a mandatului diplomatic.
Peste 3.000 de elevi alolingvi susțin examenul de bacalaureat la limba română.
Cetățeni din state asiatice și doi moldoveni suspectați că făceau parte dintr-o rețea de trafic de migranți au fost reținuți după o operațiune comună a autorităților moldovene și române.
La reuniunea care a adunat reprezentanți din 45 de țări, ministrul a prezentat transformările prin care a trecut sectorul energetic al țării în ultimii ani.
A înjunghiat clienții dintr-un bar, în timp ce aceștia sărbătoreau promovarea clubului lor de fotbal.
Scenariu clasic: Moscova a anunțat că va restricționa importurile de fructe și legume din republica ex-sovietică din sudul Caucazului.
Uniunea Europeană pregătește pentru 15 iunie deschiderea oficială a primului cluster de negocieri, în procesul de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei.
Echipele de intervenție au reușit lichidarea completă a incendiului în dimineața zilei de 1 iunie 2026, la ora 07:38.
Au fost cu 24% mai multe decât în aprilie.
În Republica Moldova, 1 iunie este zi liberă.
Sunt tot mai reticenți față de administraţia preşedintelui american Donald Trump.
„Intruziunea dronei şi explozia acesteia într-o zonă dens populată în urma căreia au fost răniţi cetăţeni români sunt încălcări grave ale Cartei ONU şi dreptului internaţional” – subliniază diplomația română.
În primele cinci luni ale anului 2026 au fost înregistrați 9.049 de nou-născuți, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrați 9.199 de copii.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează