La aproape 400 de kilometri nord de Cercul Polar, Kirkenes pare mai degrabă un punct final decât un oraș. Este ultima oprire a navigației arctice, o localitate mică din comuna Sør-Varanger, înconjurată de tundră, fiorduri și păduri de taiga — și, la câțiva kilometri distanță, de frontiera cu Rusia. Înainte de invazia Rusiei în Ucraina, Kirkenes funcționa ca o capitală informală a cooperării Barents: oameni, mărfuri, pescari și familii traversau regulat frontiera. Astăzi, traficul prin Storskog a scăzut la aproximativ o cincime din nivelul de dinaintea pandemiei, iar comerțul transfrontalier rusesc din regiune a căzut de la circa 60 de milioane de coroane norvegiene la aproximativ 10 milioane.
Orașul este și un spațiu al războiului hibrid. Navele rusești care mai opresc în portul Kirkenes sunt supravegheate îndeaproape de autoritățile norvegiene, care suspectează că unele echipaje ar putea fi folosite pentru colectarea de informații. Kirkenes este un avanpost al NATO, iar militarii de aici patrulează terenul uneori cu schiurile și motoșenilate, uneori la temperaturi de minus 40 de grade Celsius, într-un peisaj dominat de zăpadă, izolare și nopți polare.
