DEZINFORMARE: Persoanele cu venituri mici nu vor primi compensații în sezonul rece dacă au casă și mașină

flacără aragaz
© EPA/DUMITRU DORU   |   O imagine cu flacăra arzând la un aragaz într-o locuință din Chișinău, 9 septembrie 2023.

Persoanele cu venituri mici nu vor primi compensații la energie în sezonul rece dacă au casă și mașină, chiar și foarte vechi, după ce Guvernul a schimbat regulile de acordare a acestora sub pretextul asigurării echității sociale, susține propaganda rusă de la Chișinău.

Dezinformare: Persoanele cu venituri mici nu vor primi compensații la energie dacă au casă și mașină 

ȘTIRE: „Opinie: Planul „genial” al Guvernului: În Republica Moldova, nici măcar cei cu o casă ​​de lut din 1958 și o mașină ruginită Zaporojeț în curte nu vor primi compensații la energie în această iarnă, deoarece „la urma urmei, sunt milionari clandestini”, este titlul unui material publicat de „Komsomolskaia Pravda v Moldove”. Sursa citează declarațiile făcute pe rețelele sociale de Dumitru Tărăburcă, prezentat ca expert economic.

„Știți, avem niște oameni uimitori în Guvernul nostru. Aș spune că sunt genii ai matematicii alternative! Au aprobat un plan pentru noul sezon de încălzire. Gazul costă acum 20 de lei și 30 de bani. Este logic să ajutăm mai mult oamenii? Logic. Dar oficialii au propria lor logică, unică! Iau bugetul de compensații și, în loc de trei miliarde, alocă din acest buget... 550 de milioane! Au redus ajutoarele cu aproape o cincime. Dar îi cunoașteți pe oficialii noștri. Nu vor spune niciodată: „Știți, cetățeni, nu sunt bani, așa că înghețați sănătoși”. Nu! /.../ Prim-ministrul Vasile Tofan urcă la tribună cu o față complet serioasă și anunță: se pare că reducem bugetul pentru compensații nu pentru că nu sunt bani, ci de dragul... dreptății sociale!
Gândiți-vă doar la această formulare! Se pare că țara este plină de hoarde de oligarhi clandestini. „Sunt oameni”, spune prim-ministrul, „care au două mașini, case scumpe, depozite bancare, dividende, dar declară că sunt săraci!”, afirmă Dumitru Tărăburcă.

Acesta mai susține că premierul Vasile Tofan a dat ordin echipei Ministerului Muncii și Protecției Sociale, condus de ministra Natalia Plugaru, să-i identifice pe
pe acești escroci prin instrumente indirecte de evaluare.

Cum funcționează asta din perspectiva unui oficial guvernamental? Un expert stă într-un minister și spune: „Deci, cineva are o casă și o mașină? Gata, e un oligarh! Nu trebuie să se încălzească. Dar oficialii au uitat cumva în ce țară locuiesc. În mintea lor, două mașini și o casă sunt un penthouse în centrul orașului și două Mercedes-uri. Dar, în realitatea noastră, o casă este o casă ​​de lut construită în 1958 cu o toaletă în curte. Iar „două mașini” sunt Zaporojeț-ul ruginit al unui bunic, care a decedat, iar automobilul stă pe cărămizi în curte de treizeci de ani, și Jiguli-ul din 1998 pe care nepotul îl folosește pentru a transporta legume la piață! Și acest sistem califică o astfel de familie drept „milionari clandestini”! Ați înțeles? Un om cu o pensie de trei mii și jumătate de lei, care are o vechitură în curte, intră în aceeași categorie cu un proprietar de iaht! /.../ ”, mai afirmă Tărăburcă.

Realitate: Guvernul va institui reguli mai stricte la alocarea compensațiilor pentru energie, pentru a sprijini familiile defavorizate

NARAȚIUNI FALSE: 1. Persoanele care au casă și mașină, chiar dacă sunt foarte vechi, nu vor primi compensații la energie; 2. Guvernarea o redus cu o cincime bugetul alocat pentru compensațiile la energie.                                                                                                      

OBIECTIVUL URMĂRIT: Propaganda pro-rusă de la Chișinău lansează falsuri despre modul în care vor fi distribuite compensațiile la energie în acest an pentru a pune într-o lumină negativă guvernarea pro-europeană de la Chișinău și pentru a provoca nemulțumiri în societate, în încercarea de a destabiliza Republica Moldova.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Autoritățile analizează un spectru larg de criterii în baza cărora identifică gospodăriile care au nevoie de compensații la energie, cum ar fi veniturile, proprietățile deținute, conturile bancare sau indemnizațiile sociale pe care le primesc. Este fals că familiile care au casă, unul sau două automobile, chiar dacă vechi, vor fi private de acest sprijin. Într-adevăr, în acest an, ar putea fi luat în considerare și faptul dacă persoana care a solicitat compensații are mașină, însă acest lucru nu înseamnă automat că gospodăriile respective vor fi excluse din categoriile de beneficiari eligibili. „Anul acesta, ne gândim să introducem și deținerea automobilului, ceea ce n-a fost anii trecuți, dar iarăși sunt discuții ca să vedem să nu descalificăm familia doar pentru că are mașină. Deci, probabil, se va lua în calcul dacă ai două autovehicule sau care sunt, nu știu, mai noi de cinci ani sau de șapte ani și, atunci, nu neapărat dacă are mașină imediat îi descalifici, dar să introducem și aici criteriile”, a explicat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

Un alt fasl promovat de Dumitru Tărăburcă este despre bugetul pentru compensații în acest an. Guvernul a prevăzut pentru  2026 o sumă de 550 milioane de lei și continuă discuțiile cu partenerii externi pentru a majora finanțarea. „Vreau să explic această sumă ca să nu fie extrapolată nici în sus, nici în jos. Deci este suma bugetată pentru 2026. Acum nu trebuie să înmulțim cifra asta cu toate lunile sezonului rece, dar nici nu trebuie să ne asumăm că asta va fi toată suma compensațiilor la căldură”, a menționat premierul Vasile Tofan.

Prin urmare, exactă care va fi alocată în acest an încă nu este cunoscută, iar bugetul compensațiilor pentru sezonul rece precedent, perioada noiembrie – martie, a fost de 2,34 miliarde de lei și nu de 3 miliarde de lei, cum afirmă Tărăburcă.

Totuși, autoritățile recunosc că sunt mai puțini bani disponibili pentru a oferi acest sprijin și, de aceea, vor ca anume familiile care au, într-adevăr, cea mai mare nevoie să beneficieze de ajutorul respectiv. „Noi verificăm veniturile fiecărei gospodării, dar înțelegem că trăim într-o țară în care în continuare există evaziune fiscală, sunt oameni care lucrează la negru, sunt oameni cu două mașini și cu casă mare, care declară venituri oficiale foarte mici și acești oameni tot beneficiază de compensări. Deci provocarea pentru noi e să lucrăm mai mult la criterii indirecte ale veniturilor. De exemplu, dacă persoana are o casă scumpă, dacă persoana are mașini înregistrate, dacă persoana are depozite bancare, dacă persoana și-a plătit dividende. Multe din aceste criterii au fost folosite și în anii precedenți, dar acum le-am făcut și mai stricte și mai extinse ca să ne asigurăm că banii merg la acei oameni care chiar au nevoie”, a declarat prim-ministrul.

O parte din resursele financiare alocate pentru acordarea compensațiilor erau anterior oferite de partenerii externi, însă, în acest an, potrivit autorităților, este mai greu de obținut fonduri. „Luând în considerație și necesitățile din fiecare țară, pentru că prețurile cresc la nivel global, anul acesta, la fel, suntem în negocieri cu donatorii, dar e destul de complicat de mobilizat astfel de fonduri”, a precizat Natalia Plugaru, menționând că mesajul din partea donatorilor este că Republica Moldova trebuie deja să-și finanțeze programul din surse proprii.

CONTEXT: Cetățenii Republicii Moldova primesc compensații în sezonul rece la căldură și lumină după ce prețurile au crescut semnificativ din cauza crizei energetice declanșate de Federația Rusă, care a decis să reducă volumele de gaze naturale livrate către Republica Moldova, încă în 2021. Uniunea Europeană și mai multe țări din blocul comunitar au ajutat atunci financiar Republica Moldova ca să depășească această criză, inclusiv prin sprijin bugetar pentru compensarea prețurilor la energie.

Timp citire: 5 min