14 răniți după o noapte de atacuri rusești asupra Kievului

14 răniți după o noapte de atacuri rusești asupra Kievului
© EPA/SERGEY DOLZHENKO   |   Voluntari ucraineni lucrează pentru a ajuta oamenii aflați la locul unui atac cu rachete asupra unei clădiri rezidențiale cu cinci etaje, în Kiev, Ucraina, 24 iunie 2025, în contextul invaziei rusești în curs de desfășurare.gență de Stat.

Rusia a atacat toată noaptea trecută Kievul cu drone, iar loviturile au rănit 14 oameni, au anunțat autoritățile din Ucraina. Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, a comunicat că 12 răniți au fost spitalizați.

Rusia a lansat un număr record de 539 de drone și 11 rachete balistice și de croazieră asupra Ucrainei. Armata ucraineană a declarat că unitățile sale de apărare antiaeriană au doborât 270 de drone, în timp ce alte 208 au fost pierdute - referindu-se la războiul electronic pe care armata ucraineană îl folosește pentru a le redirecționa - sau că acestea erau simulatoare de drone fără focoase. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât, de asemenea, două rachete de croazieră, a adăugat armata. Alarmele de atac aerian au durat opt ore și au încetat abia la 5 dimineața.

Pagube materiale în Kiev

Dronele rusești au produs daune în șase din cele zece sectoare ale Kievului, pe ambele maluri ale Niprului, iar fragmentele de vehicule aeriene fără pilot căzute au incendiat o unitate medicală din sectorul Holosiivskîi. Compania feroviară de stat Ukrzaliznîția, cea mai mare din Ucraina, a informat că atacul asupra Kievului a avariat infrastructura de căi ferate și a impus devieri și întârzieri ale unor trenuri de pasageri.

Timur Tkacenko, șeful administrației militare a Kievului, a precizat că multe din ținte au fost locuințe. „De asemenea, atacurile nu se mai termină. Sunt o mulțime de ținte în tot Kievul. Acționăm împotriva dronelor rusești în toate sectoarele”, a scris el pe Telegram.

Rusia își intensifică atacurile asupra Ucrainei

Atacul a fost cel mai recent dintr-o serie tot mai intensă continuată de Rusia în ultimele săptămâni; unele lovituri primite de Kiev, oraș cu trei milioane de locuitori, au fost printre cele mai grele suferite de la începutul războiului. Ambele părți susțin că nu atacă civilii, dar mii dintre aceștia - marea majoritate, ucraineni - și-au pierdut viața în războiul declanșat de invazia rusă pe teritoriul ucrainean începută în februarie 2022.

Președintele american Donald Trump a declarat că o convorbire telefonică cu omologul său rus Vladimir Putin nu a dus joi la niciun progres în direcția încetării conflictului din Ucraina. Kremlinul a comunicat chiar că Rusia va insista să rezolve „cauzele fundamentale” ale războiului.

Kievul a avertizat că decizia de săptămâna aceasta a Washingtonului de a suspenda livrarea unor arme critice pentru Ucraina vor slăbi capacitatea defensivă împotriva loviturilor aeriene și a ofensivei terestre rusești. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat joi că speră să discute vineri cu Trump despre furnizarea de armament american.

Timp citire: 1 min