
40 de angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP) sunt bănuiți că au primit bani din Federația Rusă prin aplicația băncii PromSveaziBank, aflată sub sancțiuni occidentale, pentru a-și vinde votul.
Faptele sunt verificate în cadrul unei cauzei penale. Persoanele vizate au fost suspendate din funcție, iar, pe lângă ancheta organelor de drept, a fost inițiată și o anchetă de serviciu, pentru a vedea dacă nu au comis și alte ilegalități interne, anunță ASP.
Ziarul de Gardă menționează că circa 3/4 dintre cei vizați activează în instituții din Găgăuzia, iar majoritatea sunt angajați simpli, fără funcții de conducere.
Trei dintre persoanele vizate sunt șefi de servicii, iar ceilalți activează la ghișee, la documentare, stare civilă sau alte servicii care sunt prestate de către ASP.