Aderarea la UE. R. Moldova a încheiat sesiunea de screening bilateral pentru Capitolul 16 – Fiscalitate

Aderarea la UE. R. Moldova a încheiat sesiunea de screening bilateral pentru Capitolul 16 – Fiscalitate
© Serviciul Fiscal   |   Reprezentanții Biroul pentru integrare Europeană, Ministerul Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, au participat în perioada 15-16 mai 2025, la Bruxelles, la reuniunea de screening bilateral organizată de Comisia Europeană, pe marginea Capitolului 16 – Fiscalitate.

Republica Moldova a încheiat sesiunea de screening bilateral pentru Capitolul 16 – Fiscalitate, în cadrul procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor. Reprezentanții Biroul pentru integrare Europeană, Ministerul Finanțelor, Serviciului  Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, au participat în perioada 15-16 mai 2025, la Bruxelles, la reuniunea de screening bilateral organizată de Comisia Europeană, pe marginea Capitolului 16 – Fiscalitate. Pe parcursul celor două zile, au fost analizate principiile și procedurile cheie ale sistemului fiscal național. Printre subiectele-cheie discutate se numără armonizarea legislației naționale și a legislației UE în domeniul impozitării indirecte (TVA, impozitarea auto, accize, inclusiv la energie, tutun și produse alcoolice) și al impozitării directe (impozitarea companiilor și impozitul pe venit). De asemenea, au fost analizate mecanismul de soluționare a litigiilor fiscale, schimbul de informații fiscale, sistemele IT ale sectorului și măsurile anticorupție.

Republica Moldova poate acoperi toate capitolele de negociere cu două luni mai devreme decât a fost planificat, susține viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, într-un interviu pentru IPN. „Mai avem încă 3 din cele 6 clustere, sau grupuri de capitole, pe care urmează să le acoperim în următoarele câteva luni. Până la sfârșitul lunii septembrie, vom acoperi toate capitolele – cu două luni mai devreme decât era planificat inițial. Procesul se desfășoară într-un ritm foarte accelerat. Instituțiile noastre se prezintă foarte bine și primim doar aprecieri pozitive din partea instituțiilor europene”, a spus Cristina Gherasimov. R. Moldova își propune ca până în 2028 să încheie toate procedurile necesare pentru aderare la UE, a declarat recent președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Timp citire: 1 min